Dor de tabără.

În urmă cu două săptămâni mă aflam într-o tabără creștină (Tabăra Speranța 2014) cu tinerii unei biserici pe care nu îi cunoșteam, cel puțin, nu înainte de a pleca în tabără, deci toți cei de acolo îmi erau străini.

Plecarea în tabără a fost duminică după-amiază, cu autocarul. Eram cu tati și, așteptând ca autocarul să sosească, în capul meu se învârteau fel și fel de gânduri…”Dacă nu îmi voi face prieteni?”…”Dacă o să mă simt singură, cu toți cei de acolo?”.

Între timp mă sunase una dintre tinere să mă anunțe că în scurt timp vor ajunge. “Oh, uite! Oare ăsta e?”, “Nu, nu e.”. Se mai scurg câteva minute…”Cred că e ăsta!”.. “Probabil..”, “Uite-l că vine!”.

Emoții. Simțeam cum mi se așează un nod în gât. “Hai, Dorothea”, îmi spuneam, “poți să o faci!”. A oprit. Ușa din spate s-a deschis și o tânără drăguță m-a întâmpinat, mi-a zâmbit și mi-a urat “Bun venit!”. Acel zâmbet de pe chipul ei a contat pentru mine și am prins curaj. Niște băieți amabili m-au ajutat să îmi iau bagajul, mi-am luat rămas bun de la tati și am pornit.

După 88 km am ajuns în tabără. Așteptam cu toții să ne fie strigat numele și să aflăm camerele în care vom fi cazați. Mi-am auzit și eu numele și am plecat. Când am ajuns în camera respectivă, am făcut cunoștință cu patru fete foarte drăguțe și prietenoase, care mi-au făcut o impresie foarte plăcută.

Prima zi a trecut mai greu pentru mine, deoarece nu cunoșteam pe nimeni, dar apoi am avut ocazia să-i cunosc pe cei din grupul mic din care făceam parte. Oameni minunați, cu care îți era mai mare dragul să-ți petreci timpul.

Restul săptămânii a trecut pe nesimțite, abia îmi dădeam seama cum zburau zilele.

De la jocuri, până la timpul de închinare, timpul petrecut la capelă sau cu grupul mic, mi-a plăcut tot, enorm de mult, chiar dacă în timpul unui joc la începutul săptămânii am căzut cu genunchii pe beton și m-a durut și nu puteam să fiu foarte activă, dar, cineva din tabără mi-a spus:”Ei, lasă că o să-ți amintești că în tabăra asta ai căzut, te-ai lovit la genunchi și că te-ai distrat!”. Acea persoană a avut dreptate.

În tabără am învățat:

-Că dacă nu știu cine sunt, nu voi ști ce să fac cu viața mea și că Satan încearcă să ne facă să uităm cine suntem, ca să trăim toată viața cu un buletin fals.

-Că identitatea mea poate fi transformată de Isus Hristos.

-Că Isus poate să facă lucruri mari cu viața mea, dacă Îl voi lăsa.

-Ce înseamnă să fii biruitor și ce înseamnă să fii mai mult decât biruitor. “Totuşi, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.” (Romani 8:37). “A fi biruitor înseamnă să câștigi prin puterile și eforturile tale, a fi mai mult decât biruitor înseamnă că ai câștigat, nu prin eforturile tale, ci prin Jertfa lui Isus.”

-Că ceea ce nu este posibil pentru om, este posibil pentru Dumnezeu.

-Ce este înțelepciunea și cum trebuie aplicată aceasta în diferite domenii.

-Că doar în relație cu Isus ne putem defini.

-Că uneori este de ajuns o simplă încurajare din partea unor persoane, pentru a continua să faci ceea ce îți place, chiar dacă cineva, cândva, te-a descurajat în această privință.

Când am plecat din tabără, am intrat în “depresiune” (depresie), deoarece știam că o să-mi fie dor de oamenii minunați din tabără și de timpul petrecut cu ei, acolo.

Îi sunt mulțumitoare în primul rând, lui Dumnezeu, pentru că am putut să merg în tabără și că acolo am simțit Prezența Sa. Îi sunt mulțumitoare surorii mele, Claudia, care m-a încurajat să merg în tabără, de asemenea, și părinților mei care m-au susținut.

În concluzie, mă bucur foarte mult că am mers în tabără și nu regret nicio clipă acest lucru!

P.S. Mi-e dor de voi!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s