Gânduri pe note…muzicale(17)

Nu, de Rusalii nu sărbătorim pomenirea morților, mersul prin cluburi, incantații sau altele de acest fel.

Rusaliile pecetluiesc 50 de zile de la Învierea Domnului Iisus și  pogorârea Duhului Sfânt peste apostoli. Vă invit să citim un pasaj din cartea Faptelor Apostolilor, mai exact din capitolul 2, din Biblia Ortodoxă.

1. Si cand a sosit ziua Cincizecimii, erau toti impreuna in acelasi loc.

2. Si din cer, fara de veste, s-a facut un vuiet, ca de suflare de vant ce vine repede, si a umplut toata casa unde sedeau ei.

3. Si li s-au aratat, impartite, limbi ca de foc si au sezut pe fiecare dintre ei.

4. Si s-au umplut toti de Duhul Sfant si au inceput sa vorbeasca in alte limbi, precum le dadea lor Duhul a grai.

5. Si erau in Ierusalim locuitori iudei, barbati cucernici, din toate neamurile care sunt sub cer.

6. Si iscandu-se vuietul acela, s-a adunat multimea si s-a tulburat, caci fiecare ii auzea pe ei vorbind in limba sa.

7. Si erau uimiti toti si se minunau zicand: Iata, nu sunt acestia care vorbesc toti galileieni?

8. Si cum auzim noi fiecare limba noastra, in care ne-am nascut?

9. Parti si mezi si elamiti si cei ce locuiesc in Mesopotamia, in Iudeea si in Capadocia, in Pont si in Asia,

10. In Frigia si in Pamfilia, in Egipt si in partile Libiei cea de langa Cirene, si romani in treacat, iudei si prozeliti,

11. Cretani si arabi, ii auzim pe ei vorbind in limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu!

12. Si toti erau uimiti si nu se dumireau, zicand unul catre altul: Ce va sa fie aceasta?

13. Iar altii batjocorindu-i, ziceau ca sunt plini de must.

14. Si stand Petru cu cei unsprezece, a ridicat glasul si le-a vorbit: Barbati iudei, si toti care locuiti in Ierusalim, aceasta sa va fie cunoscuta si luati in urechi cuvintele mele;

15. Ca acestia nu sunt beti, cum vi se pare voua, caci este al treilea ceas din zi;

16. Ci aceasta este ce s-a spus prin proorocul Ioil:

17. “Iar in zilele din urma, zice Domnul, voi turna din Duhul Meu peste tot trupul si fiii vostri si fiicele voastre vor prooroci si cei mai tineri ai vostri vor vedea vedenii si batranii vostri vise vor visa.

18. Inca si peste slugile Mele si peste slujnicele Mele voi turna in acele zile, din Duhul Meu si vor prooroci.

19. Si minuni voi face sus in cer si jos pe pamant semne: sange, foc si fumegare de fum.

20. Soarele se va schimba in intuneric si luna in sange, inainte de a veni ziua Domnului, cea mare si stralucita.

21. Si tot cel ce va chema numele Domnului se va mantui”.

——–

32. Dumnezeu a inviat pe Acest Iisus, Caruia noi toti suntem martori.

33. Deci, inaltandu-Se prin dreapta lui Dumnezeu si primind de la Tatal fagaduinta Duhului Sfant, L-a revarsat pe Acesta, cum vedeti si auziti voi.

34. Caci David nu s-a suit la ceruri, dar el a zis: “Zis-a Domnul Domnului meu: Sezi de-a dreapta Mea,

35. Pana ce voi pune pe vrajmasii Tai asternut picioarelor Tale”.

36. Cu siguranta sa stie deci toata casa lui Israel ca Dumnezeu, pe Acest Iisus pe Care voi L-ati rastignit, L-a facut Domn si Hristos.

37. Ei auzind acestea, au fost patrunsi la inima si au zis catre Petru si ceilalti apostoli: Barbati frati, ce sa facem?

38. Iar Petru a zis catre ei: Pocaiti-va si sa se boteze fiecare dintre voi in numele lui Iisus Hristos, spre iertarea pacatelor voastre, si veti primi darul Duhului Sfant.

39. Caci voua este data fagaduinta si copiilor vostri si tuturor celor de departe, pe oricati ii va chema Domnul Dumnezeul nostru.

40. Si cu alte mai multe vorbe marturisea si-i indemna, zicand: Mantuiti-va de acest neam viclean.

41. Deci cei ce au primit cuvantul lui s-au botezat si in ziua aceea s-au adaugat ca la trei mii de suflete.

42. Si staruiau in invatatura apostolilor si in impartasire, in frangerea painii si in rugaciuni.

43. Si tot sufletul era cuprins de teama, caci multe minuni si semne se faceau in Ierusalim prin apostoli, si mare frica ii stapanea pe toti.

44. Iar toti cei ce credeau erau laolalta si aveau toate de obste.

45. Si isi vindeau bunurile si averile si le imparteau tuturor, dupa cum avea nevoie fiecare.

46. Si in fiecare zi, staruiau intr-un cuget in templu si, frangand painea in casa, luau impreuna hrana intru bucurie si intru curatia inimii.

47. Laudand pe Dumnezeu si avand har la tot poporul. Iar Domnul adauga zilnic Bisericii pe cei ce se mantuiau.

Fiți binecuvântați!

Versuri:

Doamne, mai vreau Rusalii, cu limbi de foc să le împrăștii
Pe fiecare să ne atingi cu Duhul Tău.
Doamne, vreau o trezire și într-un gând și o simțire
Să fim cu toții și să cântăm în limbi de-o mie.

Refren (x2):
Tu faci cerul să coboare
Naști în inimă izvoare
O, Duh Preasfânt, dă-ne Rusalii
O, Duh Preasfânt

Doamne, dă-mi bucurie și să mă legi strâns în iubire
Doamne, eu vreau, vreau tot mai mult din Duhul Tău.
Doamne, mai vreau sfințire și-un foc adânc să ardă-n mine
Pe veșnicii să fiu al Tău în nemurire.

Refren (x4):
Tu faci cerul să coboare
Naști în inimă izvoare
O, Duh Preasfânt, dă-ne Rusalii
O, Duh Preasfânt

Doamne, vreau o trezire și într-un gând și o simțire
Să fim cu toții și să cântăm în nemurire.

Advertisements