M-am aruncat în marea de întuneric…

M-am aruncat în marea de întuneric, singură, dis-de-dimineață, când tot ce puteam zări era o linie subțire în depărtare care semăna a răsărit. Credeam că doar luna stă deasupra mea și veghează, dar în același timp mintea îmi juca farse, aflându-mă în acea pustietate, auzind cu urechile minții diferite sunete și foșnituri pe care le asociam forțelor răului.

Am grăbit pasul, dorind cu toată ființa mea să ajung cât mai repede la aleea principală și să scap de pustietate. Să scap de acel ceva sau cineva care mă urmărea – în mintea mea. Începeam să cred că ar trebui să mă aștept să mă întâlnesc cu vreo ciudățenie sau o ființă care tânjea să-mi facă rău.11220804_748749988564183_6200177947231867302_n

Dar atunci, mi-am amintit. Eu eram acea persoană care adeseori cânta despre Dumnezeu, Cel care este în permanență cu mine și care mă păzește. Eu eram acea persoană care declara că nu-i era frică de nimic de ceea ce i s-ar putea întâmpla. Eu…

Mi-am dat seama că nu e de ajuns doar să afirmi ceea ce crezi, ci trebuie să știi și cum să aplici ceea ce crezi.

Dar ceea ce s-a întâmplat pe urmă a fost minunat. Am petrecut un timp de calitate cu Răscumpărătorul meu, în timp ce pășeam liniștit pe aleea luminată doar de lună, alee înconjurată de diferite tufișuri.
I-am spus Lui toate lucrurile care îmi dădeau sentimente de neliniște continuă. Și El m-a ascultat și mi-a dăruit un răsărit dintre cele mai frumoase și mi-a mai dăruit ceva.  Liniște.
Mi-a dăruit pace.

11143521_748750768564105_1161803727859502992_n

M-am aruncat în marea de întuneric, dar nu singură. 

Eram împreună cu El, Tatăl meu.

Advertisements