Suntem cei mai buni. În a judeca, din păcate.

Bulz. Dau un search pe Google și pagina este asaltată de o grămadă de știri triste. Accidental văd pe Facebook în diferite grupuri că unii dezbat ceea s-a întâmplat acolo. Rămân șocată. De ce? Majoritatea critică….și judecă.

Când am devenit atât de insensibili? Cum ne putem bucura că “Dumnezeu i-a pedepsit pe acei fanatici“, când un tânăr se zbate între viață și moarte? Ne-am gândit noi măcar la ceea ce e în inima părinților, familiei lui? Ne-am gândit la ce e în inima prietenei lui?
Nu.
Dar ne place, ne place să judecăm la maxim. Ne place să ne dăm cu părerea, că deh, noi suntem sfântoci din moși-strămoși, din cultul X sau Y.

Noi suntem ăia care ne batem cu pumnul în piept că suntem mai buni decât alții. Că noi le știm pe toate și facem niște afirmații de parcă I-am fi telefonat lui Dumnezeu să-L întrebăm dacă a trimis acea furtună peste cei din tabără pentru că ei n-ar fi fost pe placul Lui.
I-a pedepsit, i-a bătut Dumnezeu pentru păcatele lor.
Nu serios? Dar eu și tu? Câte păcate am făcut numai azi sau ieri? Dar ce să mai spun despre săptămâna trecuta?
Nu ne face Dumnezeu precum am merita! Dacă ne-ar face precum am merita, ar fi vai și amar de noi! Doar pentru că Dumnezeu mai are răbdare și milă față de noi, asta nu înseamnă că suntem mai sfinți. Se numește HAR.

De ce judecăm în loc să ne rugăm? Pentru că știi, sorucă dragă, e mai ușor să stai pe Feisbuc să comentezi că “ăia au spirite demonice în ei“, că “să le fie rușine părinților care i-au lăsat să facă așa” (și câte și mai câte) decât să stai 5 minute pe genunchi să te rogi lui Dumnezeu pentru ei, pentru cei răniți, pentru cei în stare gravă, pentru familiile lor.

Nu-i așa că-i mai usor să judeci? Normal că da! Că doar la asta suntem cei mai buni. Suntem buni și la a găsi versete din Biblie care vorbesc despre cum Dumnezeu i-a pedepsit pe cei care au încălcat Cuvântul Lui. Le postăm pe net și gata, le spunem oamenilor că “pentru că Dumnezeu nu era în mijlocul lor, de-aia s-a întâmplat așa, că dacă era, nu lăsa să li se întâmple nimic“. Dacă n-am face asta, n-am fi noi, ăia mari și sfântoci.

Să ne ierte Dumnezeu pentru că judecăm mai mult decât ne rugăm!

Ai milă Doamne, de noi toți și iartă-ne!

013-Pray-Desktop

 

 

Advertisements

Eclesiastul 3:11

Cred că majoritatea dintre noi cunoaștem acea parte dintr-un verset din Sfânta Scriptură care spune că “Orice lucru El îl face frumos la vremea lui”, iar mie îmi place să citesc și continuarea versetului care spune că El, Dumnezeu a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu.” (Eclesiastul 3:11)

32276c22522a17f70fc3366cb86d7930
Sursă: Pinterest

 

Am văzut de-a lungul timpului că ceea ce spunea înțeleptul Solomon despre Dumnezeu este adevărat: la vremea potrivită, lucrurile se întâmplă frumos, întocmai cum Dumnezeu le-a orchestrat.

Este adevărat, mintea mea nu poate înțelege pe deplin planul măreț pe care Dumnezeu l-a făcut și este atât de copleșitor pentru mine să văd cum El, Cel care a creat tot Universul și știe numărul stelelor îmi ascultă rugăciunile și îmi răspunde, la vremea potrivită.

La început am avut foarte puține piese din “puzzle-ul” care alcătuia imaginea de ansamblu al planului lui Dumnezeu și nici măcar o piesă nu avea legătură cu alta. Sau cel puțin, nu era ceva frumos în acele piese. Lacrimile de tristețe, eșecul, dezamăgirea, rugăciunile fără răspuns nu par a fi lucruri frumoase.

Dar încet-încet Dumnezeu mi-a dat și alte piese și altfel povestea de dragoste pe care El a scris-o pentru mine și pentru el a început să prindă contur și în ochii mei și ai lui și în inimile noastre. Lucrurile devin mai clare. Frumoase.

Acum, văd că fiecare lacrimă și-a avut rostul și locul. Am înțeles că rugăciunile fără răspuns de atunci au primit răspuns acum, la vremea potrivită.

Și e atât de frumos. E frumos de tot să lași ca lucrurile să se întâmple la vremea lor, când Dumnezeu le face frumoase, fără să le forțezi.

E atât de frumos. ♥

04.04.17
06:52 a.m.

 

 

 

 

La început de an.

12646703_1268656879827721_4771027821347673665_oMă aflam din nou acolo. Târgoviște.

Îmi amintesc că priveam artificiile care pecetluiau începutul unui nou an. “La mulți ani!” era peste tot. Stăteam acolo și zâmbeam, gândindu-mă la anul pe care Dumnezeu ni-l dăruia. E adevărat, poate unele persoane s-au schimbat din viața mea, planurile s-au schimbat și azi realizez că totul a fost spre binele meu.

Azi zâmbesc din nou, gândindu-mă că Dumnezeu nu a terminat încă cu mine.  Știu că El a îndepărtat anumite persoane din viața mea cu un scop și mi-a binecuvântat viața cu prezența altor persoane.

Atunci priveam înainte spre viitorul an, 2016, dar cu puțină teamă. Azi privesc în urmă  și văd cum în acest an, 2016, Dumnezeu mi-a răspuns la rugăciuni care își aveau sămânța în inima mea de câțiva ani bunicei…(și nu numai)

Dumnezeu este atât de bun! Este plin de dragoste și bunătate. Este un Dumnezeu credincios, care își ține promisiunile. Îndelung răbdător. A avut milă față de mine de nenumărate ori. Fără El, eu n-aș mai fi existat.

Dar cu El….cu El…am tot ce am nevoie. Am dragoste. Am pace. Am liniște. Am bucurie. Am speranță. Am credință.

Poate te afli printre acele persoane care la început de an își fac noi planuri, își întocmesc liste cu standarde de atins, etc. Știu. Și eu sunt una dintre acele persoane. Dar te încurajez ca în acest nou an pe care Dumnezeu ni-l dăruiește să faci din El o prioritate. Să Îl cauți mai mult. Să Îl iubești mai mult. Iubindu-L pe El, vei iubi și Cuvântul Său, Biblia.

Citind și studiind Cuvântul Său, scrisoarea Sa de dragoste pentru tine vei descoperi cine ești, care este scopul tău pe pământ și cum să trăiești astfel încât într-o bună zi să te întâlnești cu Dumnezeu, dar nu în postura de Judecător acuzator, ci în postura de Tată bun care te așteaptă cu brațele deschise Acasă, în Cer. (toate aceste lucruri mi le spun și mie)

Așadar, în 2017 îndrăznește lucruri mari împreună cu Dumnezeu!

“Domnul să te binecuvânteze
    şi să te păzească!
 Domnul să facă să lumineze faţa Sa peste tine
    şi să se îndure de tine!
Domnul să-Şi înalţe faţa peste tine
    şi să-ţi dea pacea!” ( Biblia, Numeri 6:24-26)

Marry someone who…

6f7795173f25accdb0b9f9e7952a0ee1

“Căsătorește-te cu un bărbat care Îl iubește pe Iisus. Care Îl iubește pe Dumnezeu înainte ca el să fi știut de existența ta. Un bărbat care cade pe genunchi, cu lacrimi în ochi, fără să-i pese că lumea se uită ciudat la el.

Căsătorește-te cu un bărbat care știe că Dumnezeu este cea mai bună fundație într-o relație. O relație care să vă aducă pe amândoi mai aproape de El.

Acel bărbat care Îl iubește pe Dumnezeu te va respecta. Va lupta pentru tine și te va prețui. El nu te va presa și nu te va controla, dar cu blândețe va merge alături de tine și te va îndruma. Te va aprecia, știind că ești cadoul din partea lui Dumnezeu, o lucrare de artă a Creatorului, iar el îți va reaminti acest lucru în fiecare zi. Îl va slăvi pe Dumnezeu împreună cu tine.

El se va ruga pentru tine și cu tine. Te va îndruma cu brațe puternice de rugăciune, va sta în picioare atunci când tu nu vei putea, dar îți va reaminti că Singurul care aduce împlinire în viață este Dumnezeu.”

Sursa: Pinterest

06.02.2016

Sursă aici
Sursă aici

“Cred în Dumnezeu aşa cum cred în răsăritul soarelui. Nu pentru că îl văd, ci pentru că văd tot ce atinge.”
-C.S. Lewis

“I believe in Christianity as I believe that the sun has risen: not only because I see it, but because by it I see everything else.”
-C.S. Lewis